unde-i reciprocitatea?!

Astazi e una din zilele in care simt ca tot ce am cladit pana in acest moment se naruie sub privirea mea.... E ATAT de greu sa nu poti schimba cu nimic din ce se intampla in jurul tau,sa simti ca ceva in interior tipa de durere si nimic nu iti aduce alinarea..mergand pe alei stramte imi pun mii de intrebari si astept sa gasesc o rezolvare,sa ma ciupeasca un trecator si sa simt razele soarelui cum imi confirma ca a fost doar un cosmar. Identitatea,increderea,sentimentul de siguranta,inocenta..se pierd sub greutatea unor cuvinte puternice impregnate adanc in memorie.E dificil sa intelegi ca tot ce iubeai pana in acel moment a fost doar un zid de fum ,sa o iei de la capat cu zambetul pe buze si cu speranta ca e ultima data cand vei fi ranit.E drept,niciodata nu mi-am pus problema finalului.Am trait clipa,am ras,am dat tot ce era mai bun fara sa astept nimic in schimb,am sarutat,am iubit,am imbratisat,am...ajuns la punctul de plecare cand nu aveam nimic dar nici rau nu mi-era.E important sa ai prieteni care iti vor cu adevarat binele,asa cum il doresti tu,nu cum ar trebui sa fie,prieteni pe care ii suni cu lacrimi in ochi si apar la usa inainte sa termini convorbirea;prieteni care iti amintesti cine esti,ce esti si unde trebuie sa ajungi. Cand mi se taie rasuflarea amintindu-mi de momentul declansator al nostalgiei,imi revin in minte sutele de amintiri frumoase,sutele de momente de neuitat.La un momentdat,ajungi sa regreti totul,sa vrei sa o iei de la capat chiar daca nu poti,sa oferi o noua sansa chiar daca vei fi refuzat,avand speranta ca durerea nu se va amplifica... Si atunci...imi vine in minte fraza utilizata frecvent de unul dintre prietenii mei: "unde-i reciprocitatea,frate?!"

Monolog13-ultimul capitol

Chiar nu stiu cum de s-a ajuns aici si cine e responsabil dar cert este ca acest demon mi-a invadat simturile si gesturile.Incercand sa merg pentru a-mi umple ceasca de cafea,m-am trezit atingand podeaua cu tot corpul,fara sa simt durere.
Cand el a ajuns acasa,am inceput sa plang.
M-a adunat de pe jos si m-a asezat in scaunul meu,cel mai mare sprijin pe care il aveam in ultimele luni.
Se apropia vara iar pentru mine soarele se transforma in intuneric din ce in ce mai mult.
Negura imi cuprindea vederea si imi extragea orice urma de putere.Puterea de a putea sa-mi gestionez si sa-mi coordonez simturile si miscarile.
M-a privit in ochi si mi-a spus ca orice se va intampla el va ramane langa mine pana la sfarsit.Ma va iubi si va incerca sa ma apere cu orice pret.
M-a imbratisat iar eu am simtit ca ii raspund la fel,cel putin,macar cu sufletul.
L-am rugat sa mergem la mare.
Era locul unde colectasem cele mai multe si mai romantice amintiri.


13 august.Soarele inca se dezmeticeste.Astazi,ei bine,astazi prevad ca va fi cea mai importanta zi din viata mea.El ma plimba lent printre scoici faramate si permite valurilor sa-mi mangaie picioarele.Ma intreb oare cum arata sau ce forma au urmele rotilor scaunului meu acum,pe nisipul umed...
Ne-am oprit sa admiram rasaritul,cum o faceam de fiecare data,impreuna,in aburii diminetii,lipindu-ne corpurile si unindu-ne dorintele.
Ii intind mana,ii ating buzele.O lacrima imi apare in coltul ochilor.Incerc sa-i spun ca mai avem doar putin timp la dispozitie pana cand apusul va veni pentru mine:
-Te iubesc.



Privesc totul dintr-o alta dimensiune.Ma vad pe mine undeva in departare,iar el sta in fata mea privind in jos.Usor ma ridic deasupra stancilor si inteleg motivul.Sunt martora ultimelor mele batai de inima.
Nu-mi vine nimic in minte,doar niste versuri imi invadeaza linistea:
I don't know what I've done
Or if I like what I've begun
But something told me to run
And honey you know me it's all or none
There were sounds in my head
A little voice is whispering
That I should go and this should end

See I thought love was black and white
That it was wrong or it was right
But you aren't leaving without a fight
And I think I am just as torn inside
And I won't be far from where you are if ever you should call
You meant more to me then any one I've ever loved at all
But you taught me how to trust myself
And so I say to you, this is what I have to do.

'Cause I don't know who I am, who I am without you
All I know is that I should
And I don't know if I could stand another hand upon you
All I know is that I should
'Cause she will love you more then I could
She who dares to stand where I stood....


Iata.Aceasta a fost povestea mea.Nicole isi incheie aici ultimele randuri intr-o zi de 13.Sper ca v-au placut cele 13 capitole ale vietii mele si astfel veti intelege de ce pentru mine acest numar nu a purtat deloc ghinion.
Incercati sa iubiti orice pisica neagra,orice picatura de ploaie,lacrima,imbratisare,sarut,dimineata,cafea si in special numarul cu pricina.

Monolog 12

Au trecut 5 ani.
Am facut lucruri minunate.
Am zambit,ma mandresc cu 3 operatii estetice la activ si cu o multitudine de persoane care ma adora si pe care unii ii numesc fani.
Se pare ca viata de fotomodel era exact ce imi trebuia,o incercare dura,o provocare in fiecare zi,o sansa de a arata tuturor o alta personalitate de a mea cu fiecare pictorial pe care il duceam la bun sfarsit.
Astazi imi pot exprima sentimentele prin fotografie.O bucata mica de hartie,de marimea palmei tale sau inramata pe un perete,cam de inaltimea ta.



Astazi m-am plimbat prin parc,am mancat acadele si inghetata.Am alergat dupa fluturi si am privit copacii cum se inalta cu greutate.
Astazi am sarutat si am iubit,am strans de mana si am imbratisat,am visat si am privit spre soare fara lentile fashion fumurii.
Am batut strazile in lung si-n lat,mi-am cumparat diverse chestii necesare,mi-am dorit sa ating varsta vesnica impreuna cu persoanele care ma fac sa ma simt in largul meu.
Deodata,pamantul se invartea putin cam repede cu sentimentele mele,iar aici ma refer ca se invartea si la propriu si la figurat cu capul,... cu mintea mea.
Mi s-a rupt filmul si am inteles abea dupa cateva secunde de fond abisal negru ca defapt trecusera 2 zile iar eu ma aflam intr-un spital.
Prietenii marturisesc cu nonsalanta ca radeam si in mod bizar m-am prabusit pe bitum,facand tot praful din zona si toate figurile existente in jurul meu pe acea strada sa-si indrepte atentia si constitutia fizica spre mine.
Apare in mod normal doctorul,exact ca in fiecare film in care exista o scena cu medici.
Intra pe usa din fata patului meu,imbracat in halat alb,chipes,inalt sau batran,stafidit,pamantiu la fata ,sau de varsta medie,gras,cu tenul plin de sebum,obrajii de culoarea tomatei si ochelari rotunzi.
Din fericire pentru mine,am avut parte de prima categorie.Medicul ideal,care merge la sala,brunet,cu ochi caprui,care se da cu gel in par si varsa sticla de parfum pe piept in fiecare dimineata.
Avea in mana un dosar,alb categoric,in care nota ceva,cu un pix,fireste tot alb.
Imi aduce la cunostinta ca rezultatele analizelor au sosit si ca e fericit sa vada ca am reusit sa deschid ochii.
Totusi,vestea pe care urmeaza sa mi-o dea,spune el,va avea un impact moral,emotional,fizic puternic pentru mine si ma sfatuieste sa imi pastrez calmul.
Andreea se apropie de mine si imi stange mana cu putere,iar Erica si Alex se apropie de pat.
VERDICT:CANCER.
Nu ma consider o persoana sanatoasa din niciun punct de vedere,de aceea am inceput sa rad isteric si sa ma rostogolesc in pat,spre uimirea lor.
In sfarsit,aflasem un lucru concret care se intampla in viata mea,un lucru iminent care era programat irevocabil.
Pentru mine asta a constituit o mare realizare,frumusetea implinirii absolute.
Mereu am fost dezordonata iar acum divinitatea imi intindea o mana de ajutor,curata mizeria pe care o lasasem in urma mea in fiecare zi,sau imi revoca puterea de a perpetua haosul general din vietile catorva oameni apropiati sau nu.
Daca ma cunosti,vei sti ca asa este.
Daca insa nu ai avut ocazia sa o faci,te sfatuiesc sa te simti fericit ca inca nu esti contaminat cu asta.
Am scris aceste randuri doar cu speranta ca nu veti incerca sa extrageti mesaje subtile inexistent si imi veti lua cuvintele ca atare.
Pana data viitoare,nu pot sa va spun decat ca va iubesc sincer.

Monolog 11

,,Emotiile nu sunt un lux,ci o complexa masura terapeutica in lupta pentru existenta.''

Antonio R.Damasio

Am sa incep simplu prin a-ti povesti cum mi-am petrecut ultima perioada din viata.
Ma plimbam cu prietenul meu in cautarea unei cafenele.Soarele imi intra prin geam si eu stateam visatoare,cufundata in scaunul din dreapta.
Visam cu ochii deschisi,admiram cladirile vechi,pisicile,trecatorii...tot ce imi transmitea energie pozitiva.
Defapt,pot spune ca ma folosesc de ce e in jurul meu,absorb tot ce e necesar pentru a-mi completa echilibrul spiritual si fizic.

Culoarea rosie apare la semafor.Cand...observ o casa aparent parasita.M-a cuprins un sentiment ciudat de caldura in tot corpul.Am coborat din masina si m-am dus direct acolo,la locul de unde venea atractia.
Dupa 2 luni,locuiam deja in mansarda acelei locuinte.
Si aici incepe totul.
Aici incepe existenta unui prezent fara trecut,incepe existenta mea fara persoanele de care aveam nevoie odinioara.Suntem doar noi,Andrei si eu.
Ne bem in fiecare dimineata cafeaua la coltul strazii,intr-un bar unde chelnerita se chinuie sa para amabila si isi schimba mimica special pentru a-si indeplini scopul.
Mancam tot ce vrem si nu ne pasa.Cand orele petrecute la birou se sfarsesc,ne intalnim in fiecare zi cu mai multa dorinta de a ne strange in brate.
Ne plimbam fara puncte de reper,iubim fara noima,sarutam fara intentie si scop.
Vedem apusul in fiecare seara oriunde ne-am afla.
Noaptea,imi place sa privesc pe geamul imens al camerei noastre si sa urmaresc luminile masinilor care gonesc in zare.
Nu exista linie a orizontului asa cum nu exista ratiune in trairile noastre.
Nu stiu daca asta se poate numi iubire.Tot ce stiu e ca uneori as vrea sa ma tina in brate o vesnicie.Si mai stiu ca ochii lui mari exprima caldura,iar buzele...ei bine..
Imi place sa-l amagesc pana cand inebuneste de dorinta.Imi place cand isi dezlantuie sentimentele si da drumul pasiunii.Imi place agonia,extazul si iubesc placerea.

Dimineata de vara.
Seara asta nu am dormit.
E ca si cum nu mai avem nevoie de nimic,doar sa ne privim.
E racoare si ies pe balcon cu el sa fumeze o tigara.Camasa lui imi este insuficienta,nu compenseaza cu nimic racoarea diminetii care-mi cuprinde aproape tot corpul.Ma ia in brate si privim impreuna fumul cum se indeparteaza de grilajul ruginil al balconului nostru.
Ma simt mandra ca sunt singura posesoare a acestor trairi inedite.
A fost greu pana cand ne-am lasat purtati de sentimente,chiar am dus o lupta cu noi.Dar acum nu merita sa amintim trecutul ,caci prezentul e aici,gata in orice clipa sa ne faca sa zambim!

Monolog10-de una singura o sa umblu teleleu

Am cunoscut de curand un tip ce urma sa-mi schimbe cu totul perceptia despre viata,sentimente,trairi.Numele sau este...defapt nici nu conteaza.Pentru voi o sa-l numesc ,,Andrei'' sau simplu,,A'' este genial.

Este frumos in sensul cel mai bun al cuvantului,este foarte inteligent si in acelasi timp cinic,ii place sa mearga la opera si sa asculte rock din cand in cand.Isi mai ocupa timpul liber facand pe modelul dar eu stiu ca asta nu il atrage in mod deosebit.

Ii place sa citeasca autori clasici,vechi,lecturi ocolite de majoritate.

Felul sau de a fi ma fascineaza.

Felul sau de a ma iubi ma trimite spre un alt univers,unul paralel,un univers in care pot fi cine vreau si pot ajunge oriunde cu gandul,universul bratelor sale puternice.

Acest loc imi da siguranta de care am nevoie sa comit o nebunie,imi da puterea de a privi lumea detasandu-ma de ea,ma obliga sa inteleg ca sunt dependenta de independenta mea.

El imi ofera senzatia de extraordinar in tot ceea ce ar trebui sa para firesc in viata de zi cu zi.Andrei si cu mine,ne potrivim,ne completan,ne observam pasiunea starnindu-se in ochii care nu inceteaza sa se mai priveasca.

Intr-una din zilele noastre de relaxare ne aflam in parc.Dintr-o data a primit un telefon si a trebuit sa plece.I-am spus ca eu voi mai ramane sa ma bucur de peisaj.

Odata ramasa singura am inceput sa ma gandesc la anul care tocmai trecuse,la ceea ce mai ramasese din vechea Eu,la ceea ce mai ramasese din amintirea lui Novel.





O mana mi-a fost asezata pe umar si in acel moment am simtit ca si cum o tensiune este varsata in tot corpul meu.Cunosteam prea bine atingerea aceea.Cunosteam prea bine mana.

Era.....Ei bine era Novel.Vechea Novel.

S-a asezat pe banca langa mine,m-a imbratisat,a ramas blocata cateva minute privindu-ma .

-Mi-ai lipsit Nicole,sa stii!

-Da,inteleg.

-Nu am mai auzit nimic de tine...

-Intr-adevar...probabil ca am avut amandoua lucruri mai importante de facut.

-Posibil.Eu insa nu am incetat sa ma gandesc la tine...

-Mare pacat.De ce nu ti-ai continuat viata?

-Se pare ca inca nu am putut trece peste.Vezi tu Nicole,ai insemnat foarte mult pentru mine,si continui sa o faci...

(Cuprinsa de o putere fara precedent,impinsa de curiozitate si de dor am intrebat fugitiv,fara sa realizez cuvintele rostite)

-Te mai doare???

,,Ea zambi cu un aer ciudat de neatent si fara sa para totusi ca inca sufera''

-Da,mult:)!



Si atunci mi-au venit ca intr-o avalansa peste inima toate sentimentele,toate trairile,amintirea noastra,camera ei,noapta aceea in care ploua,FELUL EI DE A MA IUBI( in contradictie oarecum cu cel al lui Andrei),felul EI de a ma tine de mana,iar toate aceste lucruri s-au concretizat intr-o fractiune de secunda,s-au compresat intr-un singur gand,acela ca m-a facut sa sufar o data si e posibil ca daca ii mai dau sansa,sa se intample si a doua oara.

Dar nu imi doream decat inca o zi petrecuta cu ea,ca sa pot pune punct definitiv amintirilor.



-Sa stii Nicole,am aflat ca ai pe altcineva,UN BAIAT.Dar sunt dispusa la compromis,ma voi face ca nu am auzit asta vreodata.

Tot ce trebuie sa faci este sa-mi spui ca si tu vrei,ca si tie ti-e dor asa cum ard eu de nerabdare sa te simt din nou.

-Bine,dar doar o zi,dupa regulile mele.

-Eh...o sa vezi ca nu va fi doar o zi,cred ca e o gluma proasta...

Da,bineinteles,dupa regulile tale,accept orice.





In acel moment ne-am ridicat de pe banca si am mers impreuna la apartamentul ei.

Arata de parca stia ca voi ceda si voi ajunge acolo.

A urmat refularea dorintelor,a pasiunii,revarsarea durerii si a frustrarilor,pierderea dorului si regasirea echilibrului apoi placerea deplina.



Toata noaptea a plouat.Stropii de ploaie intrau incet pe geamul ei larg deschis.Era vara.Era cald.Mirosul de asfalt umed patrundea odata cu vantul in camera.


/O priveam cum se misca lasciv in lumina slaba a orasului care patrundea in camera prin fereastra ei mare.Paharele erau pe jumatate goale.Vinul era la fel de rosu ca si buzele mele.Ma iubea.Si atunci realizase asta mai mult ca niciodata.Eram atat de pasiva la sentimentele sale,ii suradeam drept in fata.Am crezut ca la un momentdat voi izbucni in ras.Dar nu a fost asa. Usor,i-am cuprins crestetul cu mainile si mi-a spus: "off,ce copil esti''.Apoi am sarutat-o si totul a decurs perfect.
Se aude un telefon vibrand.Eu sar ca arsa.Raspund.Ma indepartea.Ramasa singura in camera ,inima ii bate din ce in ce mai tare.Poate sa-si simta pulsul in tot corpul.E atat de indragostita incat spera ca asta sa tina o vesnicie.Nici nu simte cum trece timpul.Asteapta.Asteapta..Revin.Ii spun ca trebuie sa plec,am p urgenta,dar o rog sa o gasesc tot aici cand ma voi intoarce.E dimineata.Eu inca nu am revenit.I-am promis ca o sa vin.Dar ar trebui sa ajunga la facultate intr-o ora.Defapt,crede ca nu va mai parasi apartamentul pana la pranz.Cursurile mai pot astepta.Eu nu!

Monolog 9-compromis ori impacare?!

Mi-am reluat viata de inaintea ei,inarmata cu o doza de optimism.
E geniala senzatia de libertate pe care o simt acum.
A trecut deja o luna si simt ca m-am nascut din nou.
Pot zambi fara sa-mi fie teama ca aspectul va fi fals.Urmele ei au inceput usor usor sa se stearga.Sufletul nu mi-e inca vindecat,dar merge pe calea cea buna.



Ziua asta vreau sa fie diferita.De astazi incep sa caut ceva nou.
Ajung la scoala.Stau la 3 ore.Mananc ciocolata.

In pauza,aud telefonul sunand.Un numar care imi pare atat de cunoscut suna insistent de cateva zile.E ca si cum l-am stiut int-o alta viata.Dar de ce ma mint.Imediat cum am iesit pe usa clasei ca sa raspund:dublu soc.
1-am realizat al cui era numarul
2-si mai rau de atat,monstrul mitologic era in fata mea

Eram atat de uimita,de parca ii vedeam serpii Medusei si urma sa devin stana de piatra.Glumesc.

Nelamurirea mea se accentueaza.

Novel se afla chiar in fata mea.

Imi zambeste si are ochii in lacrimi.
Imi spune cat de mult i-am lipsit si ma imbratiseaza.
Chiar daca sufletul imi era ravasit si durerea reaparuse,de data aceasta aparenta fizica a fost exact cea dorita: un zambet larg si plin de fericire trona acum pe chipul meu.
Mintea imi dicta ce sa spun insa inima imi schimba frazele.
Suferise prea mult si acum isi lua revansa.
Novel imi povestea cu ardoare ca s-a despartit de Alice,tipa roscata,si ca ii e dor de mine.Realizase cat de mult insemnam pentru ea si avea nevoie sa revin in viata ei.
Daca ar fi sa o luam dupa ea,trebuia sa ii demonstrez iubirea si sa ma intorc in povestea de dragoste a apartamentului 66.
Apoi a izbucnit in plans si m-a implorat sa ii mai dau o sansa.
Am privit-o indelung si imi venea sa ii spun ca nu am incetat niciodata sa o iubesc cu toata fiinta mea.Tocmai cand cuvintele de consolare si se dragoste se asezau la rand ca sa poata fi rostite,inima a schimbat din nou jocul.
M-am trezit avand un ras frenetic.
I-am luat capul in palme si i-am spus ,,off,ce copil esti'',exact cum mi-a facut si ea cu ceva timp in urma.Apoi am sarutat-o si i-am explicat ca as vrea sa mai astept putin,ca trebuie sa ma convinga.De data asta trebuia sa fie real,nu doar o aventura.
Mi-a propus o discutie la o cafea exact in acel moment.
Am preluat controlul.E jocul meu.Sunt regulile mele.Eu stabilesc limitele.
M-a asteptat pana dupa ore,exact cum ii spusesem.Am mers in cafeneaua unde obijnuiam sa pierdem ore intregi si ne jucam una in parul celeilalte,Unde fumul de tigara se ridica spre acoperis,iar biscuitii de la cafea miroseau a vanilie,Unde gaseam mereu masa noastra libera in coltul din stanga,in spatele salonului,Unde eram la adapost de privirile tuturor desi toti puteau sa ne vada!
Era total schimbata.Era la pamant.Ma dorea.Imi dadea impresia ca ma iubeste.Nu o vazusem niciodata in postura asta.
Si-atunci mi-a venit ideea ce avea sa ma salveze de suferinta,ceea ce a urmat e usor de inchipuit.
Am privit-o cu caldura,am lasat-o sa-mi cuprinda mana,m-am jucat in parul ei,apoi am sarutat-o.
A inceput sa tremure si sa-mi spuna ca nu ma va mai lasa niciodata sa plec.
Am zambit si i-am replicat ca nici nu intentionez sa o fac.
Si atunci s-a schimbat radical.
Era ca in desenele animate cand un personaj trage de un fermoar si se dezbraca de corpul sau ca de o haina.
Din iubita mea nesuferita s-a transformat in iubita indragostita,geloasa,atenta,delicata.
Si mi-a placut enorm personajul asta.
Va fi doar un alt personaj ce va plange dupa iubirea pierduta intr-un alt pat cu alte asternuturi ravasite impreuna.
Asa au trecut 5 luni in care totul a mers perfect,in care a ajuns sa ma iubeasca asa cum nu mai facuse pana atunci.

Intr-o zi,am ajuns la ea acasa.Ploua.
Am asteptat-o sa vina de la facultate.Cand a sosit,picaturile de ploaie ii ajunsesera pana la piele.Ziceai ca intrase imbracata direct de pe plaja in mare.Arata atat de bine.Pielea ei catifelata si creola completa perfect rochita sumara alba si parul matasos de culoarea castanei.
A venit alergand la mine.Mi-a povestit ca Alice o cautase dar ca a respins-o.I-a explicat ca ma iubeste cum nu o mai facuse pana atunci si ca nu va renunta la mine pentru nimic in lume.Eu sunt motivul ei de a trai,era dependenta de mine.
Daca vi se pare ca aceste cuvinte au mai fost rostite,ei bine aveti dreptate.In trecut,facusem greseala sa o iubesc si sa am aceste sentimente pentru ea,acum roata se intorsese si ea era cea care urma sa aiba un soc dupa ce nu mi-am putut opri cuvintele sa dea navala:
-Novel,ma iubesti?
-Da,enorm.Doar stiai asta.De ce?
-Pentru ca eu nu am aceleasi sentimente!
-Iubito,nu ai cum sa ma iubesti si mai mult.E doar o gluma putin nesarata de a ta.
-Nu iubito.Nu te iubesc DELOC.
Pupilele i s-au dilatat si a inceput sa rada,apoi s-a oprit si m-a privit fix.
-Am sa plec acum.Nu am venit decat sa-ti spun asta.Sper sa nu fi suparata pe mine. Acum nu mai am ce cauta in locul asta.Am sa plec acum,si uita tot ce a fost intre noi,bine,e doar un sfat prietenesc!
-Doamne,nu-mi poti face asta.unde vrei sa ajungi? Vrei sa ma vezi suferind,implorandu-ti dragostea?
-Ba uite ca pot.Si chiar ti-o fac.Iar in ceea ce priveste durerea,suferinta cum ii spui tu,sunt convinsa ca iti va trece.


Am lasat-o consternata pe marginea patului,cu ochii privind in gol si cu palmele deschise,dupa ce mi-am eliberat mainile din stransoarea lor.


M-a sunat in continuu.
M-a cautat la scoala,acasa,insa nu am vrut sa vorbesc despre noi.
Ma comportam cu ea de parca era o prietena veche.
O faceam sa sufere si.....sincera sa fiu nici nu-mi parea rau!

Monolog 8

Hey guys.The B.I.T.C.H is back!
Nu am fost atat de fraiera incat sa-mi curm viata in fata unui tren.
Din pacate o alta dezamagire a facut o alta credula sa-si puna capat zilelor.
Daca nu m-as fi uitat peste parapet si nu as fi simtit teama,
daca nu as fi facut orasul sa-mi fie aliat in lupta ce urma sa o dau cu Novel,
daca orologiul nu ar fi sunat,vestind ora 24:00,aducandu-mi aminte ca o noua zi tocmai incepe,
daca nu as fi vazut-o pe saraca tipa dezorientata aruncandu-se fara gandire in fata monstrului de fier,
probabil as fi procedat exact ca ea.
Am inceput sa plang imediat dupa impact si mi-a fost mila de ea,a incheiat totul fara sa se uite in urma,probabil cu gandul la UN alt Novel cu care a ravasit asternuturi.
Am pus geaca si telefonul meu peste ea si am sperat ca macar acum,dupa eliberare sa se simta Fericita.

A doua zi,am inceput planul de atac.
Novel ma crede moarta pentru ca in pozele date publicitatii apareau hainele mele si mesajele de adio pastrate in telefon.
Asa ca am ajuns la ea acasa,si i-am scris cu ruj pe usa ca nimic nu ramane neplatit in viata asta!