sâmbătă, 7 mai 2011

Monolog13-ultimul capitol

Chiar nu stiu cum de s-a ajuns aici si cine e responsabil dar cert este ca acest demon mi-a invadat simturile si gesturile.Incercand sa merg pentru a-mi umple ceasca de cafea,m-am trezit atingand podeaua cu tot corpul,fara sa simt durere.
Cand el a ajuns acasa,am inceput sa plang.
M-a adunat de pe jos si m-a asezat in scaunul meu,cel mai mare sprijin pe care il aveam in ultimele luni.
Se apropia vara iar pentru mine soarele se transforma in intuneric din ce in ce mai mult.
Negura imi cuprindea vederea si imi extragea orice urma de putere.Puterea de a putea sa-mi gestionez si sa-mi coordonez simturile si miscarile.
M-a privit in ochi si mi-a spus ca orice se va intampla el va ramane langa mine pana la sfarsit.Ma va iubi si va incerca sa ma apere cu orice pret.
M-a imbratisat iar eu am simtit ca ii raspund la fel,cel putin,macar cu sufletul.
L-am rugat sa mergem la mare.
Era locul unde colectasem cele mai multe si mai romantice amintiri.


13 august.Soarele inca se dezmeticeste.Astazi,ei bine,astazi prevad ca va fi cea mai importanta zi din viata mea.El ma plimba lent printre scoici faramate si permite valurilor sa-mi mangaie picioarele.Ma intreb oare cum arata sau ce forma au urmele rotilor scaunului meu acum,pe nisipul umed...
Ne-am oprit sa admiram rasaritul,cum o faceam de fiecare data,impreuna,in aburii diminetii,lipindu-ne corpurile si unindu-ne dorintele.
Ii intind mana,ii ating buzele.O lacrima imi apare in coltul ochilor.Incerc sa-i spun ca mai avem doar putin timp la dispozitie pana cand apusul va veni pentru mine:
-Te iubesc.



Privesc totul dintr-o alta dimensiune.Ma vad pe mine undeva in departare,iar el sta in fata mea privind in jos.Usor ma ridic deasupra stancilor si inteleg motivul.Sunt martora ultimelor mele batai de inima.
Nu-mi vine nimic in minte,doar niste versuri imi invadeaza linistea:
I don't know what I've done
Or if I like what I've begun
But something told me to run
And honey you know me it's all or none
There were sounds in my head
A little voice is whispering
That I should go and this should end

See I thought love was black and white
That it was wrong or it was right
But you aren't leaving without a fight
And I think I am just as torn inside
And I won't be far from where you are if ever you should call
You meant more to me then any one I've ever loved at all
But you taught me how to trust myself
And so I say to you, this is what I have to do.

'Cause I don't know who I am, who I am without you
All I know is that I should
And I don't know if I could stand another hand upon you
All I know is that I should
'Cause she will love you more then I could
She who dares to stand where I stood....


Iata.Aceasta a fost povestea mea.Nicole isi incheie aici ultimele randuri intr-o zi de 13.Sper ca v-au placut cele 13 capitole ale vietii mele si astfel veti intelege de ce pentru mine acest numar nu a purtat deloc ghinion.
Incercati sa iubiti orice pisica neagra,orice picatura de ploaie,lacrima,imbratisare,sarut,dimineata,cafea si in special numarul cu pricina.