miercuri, 9 martie 2011

Monolog 11

,,Emotiile nu sunt un lux,ci o complexa masura terapeutica in lupta pentru existenta.''

Antonio R.Damasio

Am sa incep simplu prin a-ti povesti cum mi-am petrecut ultima perioada din viata.
Ma plimbam cu prietenul meu in cautarea unei cafenele.Soarele imi intra prin geam si eu stateam visatoare,cufundata in scaunul din dreapta.
Visam cu ochii deschisi,admiram cladirile vechi,pisicile,trecatorii...tot ce imi transmitea energie pozitiva.
Defapt,pot spune ca ma folosesc de ce e in jurul meu,absorb tot ce e necesar pentru a-mi completa echilibrul spiritual si fizic.

Culoarea rosie apare la semafor.Cand...observ o casa aparent parasita.M-a cuprins un sentiment ciudat de caldura in tot corpul.Am coborat din masina si m-am dus direct acolo,la locul de unde venea atractia.
Dupa 2 luni,locuiam deja in mansarda acelei locuinte.
Si aici incepe totul.
Aici incepe existenta unui prezent fara trecut,incepe existenta mea fara persoanele de care aveam nevoie odinioara.Suntem doar noi,Andrei si eu.
Ne bem in fiecare dimineata cafeaua la coltul strazii,intr-un bar unde chelnerita se chinuie sa para amabila si isi schimba mimica special pentru a-si indeplini scopul.
Mancam tot ce vrem si nu ne pasa.Cand orele petrecute la birou se sfarsesc,ne intalnim in fiecare zi cu mai multa dorinta de a ne strange in brate.
Ne plimbam fara puncte de reper,iubim fara noima,sarutam fara intentie si scop.
Vedem apusul in fiecare seara oriunde ne-am afla.
Noaptea,imi place sa privesc pe geamul imens al camerei noastre si sa urmaresc luminile masinilor care gonesc in zare.
Nu exista linie a orizontului asa cum nu exista ratiune in trairile noastre.
Nu stiu daca asta se poate numi iubire.Tot ce stiu e ca uneori as vrea sa ma tina in brate o vesnicie.Si mai stiu ca ochii lui mari exprima caldura,iar buzele...ei bine..
Imi place sa-l amagesc pana cand inebuneste de dorinta.Imi place cand isi dezlantuie sentimentele si da drumul pasiunii.Imi place agonia,extazul si iubesc placerea.

Dimineata de vara.
Seara asta nu am dormit.
E ca si cum nu mai avem nevoie de nimic,doar sa ne privim.
E racoare si ies pe balcon cu el sa fumeze o tigara.Camasa lui imi este insuficienta,nu compenseaza cu nimic racoarea diminetii care-mi cuprinde aproape tot corpul.Ma ia in brate si privim impreuna fumul cum se indeparteaza de grilajul ruginil al balconului nostru.
Ma simt mandra ca sunt singura posesoare a acestor trairi inedite.
A fost greu pana cand ne-am lasat purtati de sentimente,chiar am dus o lupta cu noi.Dar acum nu merita sa amintim trecutul ,caci prezentul e aici,gata in orice clipa sa ne faca sa zambim!